Autobiografia Vise împlinite, format tipar

23 iun.

2018

Autobiografia Vise împlinite, format tipar

De un an de zile se tot lucrează la apariţia acestei ediţii adăugite, o perioadă pe care credeam că nu o voi trăi de curând. A fost mult, a rămăs extrem de puţin timp!

Să crezi şi să lupţi mereu pentru visul tău, cred că este una din cele mai mari provocări ale lumii.

Mai sunt foarte puţine zile până ce publicaţia AUTOBIOGRAFIA Vise împlinite va putea fi comandată de pe stelianjuganu.ro, motiv pentru care profit de acest timp pentru a mulţumi persoanelor implicate în existenţa ediţiei adăugite.

Aprecieri pentru timpul alocat.

Mulţumesc mult Dr. ATTILA Varga, Academia Română, Senior al Oraşului Cluj, pentru semnarea prefaţei! | Mulţumesc mult de tot Doamnei  Conf. univ. MARIA‐CARMEN Pantea, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca, pentru semnarea postfaţei! | Mulţumesc mult ELENA Raicu, pentru corectura făcută acestei ediţii! | Mulţumesc mult ROXANA Petrean & Foto27, pentru poza copertei! | Mulţumesc din inimă CĂTĂLINA Oltean & Cluj Apartments, pentru găzduirea şedinţei foto pentru coperta publicaţiei! | Mulţumesc din toată inima LIZ Moldovan & Amazing Soft, pentru eleganţa pe care o are această ediţie (design copertă & interior publicaţie)! Este o mare plăcere să lucrez cu voi!

AUTOBIOGRAFIA Vise împlinite este, printre altele, despre gratitudine.

AUTOBIOGRAFIA Vise împlinite a fost gândită şi ca mijloc de a aduce mulţumiri publice tuturor celor implicaţi, direct şi indirect, în evoluţia mea personală şi cea profesională: sponsori, parteneri, colaboratori şi voluntari – ce au fost implicaţi în implementarea proiectelor iniţiate de mine în perioada voluntariatului! Vă mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată şi dăruire! Nimic din ce am făcut până acum, nu aş fi făcut fără implicarea voastră.

Independenţă totală.

Dacă în alte proiecte personale aveam spijin financiar din exterior, de această dată lucrurile au stat altfel. Mi-am dorit foarte mult ca în acest proiect să nu apelez la nici un potenţial sponsor, ci existenţa acestuia să se realizeze prin forţe proprii. Zis şi făcut!  La final de proiect, pot să vă spun că este MINUNAT să fii LIBER!

Să credeţi mereu în puterea de a vă trăi visul, pentru că în viaţă TOTUL începe cu un VIS!

În curând vă anunţ când veţi putea comanda cartea. Stay tuned!

Leave a Reply

Filtru Spam *

Mă găseşti şi pe